Star Trek – original series

Am revăzut la tv zilele trecute Star Trek: Into Darkness și mi-a venit chef, dintr-o dată, să mă uit și la serial. Am mai văzut eu din episoadele cu Jean-Luc Picard, dar acum ma uit la primul, cel din 1966.

Băi, sunt impresionată. Pentru anul ăla, pentru televiziunea din vremea ceea, e awesome. Cu toate astea, citeam că n-a fost așa popular în vremea aia… Nu-i nimic, e popular și acum.

Plus că, îl înțeleg pe Sheldon Cooper mai bine.

Cu toate astea, m-am enervat puțin pentru că am văzut episodul în care apare Khan și n-are nicio treabă episodul cu filmul. În primul rând că Pyke era deja dus la niște aliens care îl iubeau și nu moare în serial. Apoi, Khan ăsta era un dictator de prin anii 90, indian la origine( Am și râs. În 1966 aveau impresia că are să se dezvolte lumea atît de mult că in 1990 or să fie spaceships peste tot, oameni modificați genetic să fie perfecți). Și la final, nu-l adoarme nimeni pe Khan după ce îl bate bine, ci îi dau drumul pe o planetă unde să-și faca el mendrele cum vrea.

Sigurele asemanari sunt că dormeau de cateva sute de ani și că echipajul somnoros era format din 72 de oameni.

Scenariștii nu au totuși o imaginație prea bogată. Poate că nici tehnologia nu îi ajuta, nu știu, dar în primele episoade tot mor unii și alții la bordul navei pentru ca unul sau altul a contactat an alien disease. Majoritatea alienilor sunt human like, pe toate planetele se respiră fără probleme. Toate duduile care-i trec prin brațe lui Kirk sunt blonde și superbe.

Dar îmi place. You should see it, too. And I love love love Mr. Spock. Pe ăsta din Original Series mult mai mult decât pe Zachary Quinto.

When it rains it pours

Este vorba despre apă. Apă la mine in casa. Inundație, adică.

Pentru prima oară, aproape că am inundat pe vecina de dedesubt. Zic aproape, că n-am primit încă plângeri că are apă in tavan. Ideea e că, sometime in the night, racordul de apă rece de la bucătărie s-a gandit că trebuie să-si iasă din fire(pun intended) și rezultatul a fost juma de bucătărie plină cu apă.

Treaba e că, pe la 7 dimineața, Pufi a miorlăit insistent, a sărit pe mine, a făcut ceva scandal, dar eu nu și nu, dormeam. Plus că n-am auzit nici alarma telefonului la 8, nici pe Anca sunându-mă la 8.30 să bem cafea. Și uite așa, apa a curs(nu in cantități mari) până la 9.45 când m-am trezit. În caz că există întrebări: Hachi mă lasă să dorm cât vreau și așteaptă cuminte în casă. Treaba cu  mirolăitul pisoiului ar fi trebuit totuși să-mi dea de gândit, pentru că avea și apă, și mâncare și nu avea motive să mă trezească la orele alea.

Mă rog, când în sfârșit am văzut apa până în mijlocul bucătăriei, evident că prima treabă pe care am făcut-o, a fost să mă panichez, și abia pe urmă să caut prosoape. Și abia pe urmă să opresc apa. Aici a fost nașpa pentru că la apa rece s-a rupt mânerul in mâna mea și a trebuit să mă chinui cu un patent. Dar am reușit să opresc apa și să limitez consecințele.

Bucuria mai mare, dacă poate exista și o bucurie în situația asta, a fost că apa nu s-a dus înspre perete, ca să se scurgă și inspre vecini. Doar a distrus parchetul. Da, am parchet in bucătărie, deal with it.

Partea nasoală e că, în seara precedentă(de fapt, am descoperit după miezul nopții), se înfundase filtrul mașinii de spălat și m-am luptat cu apa și în situația aia. And it sucked.

Și aseară m-a prins ploaia pe cand eram cu câinele afară.

A fost ceva ieri…

 

Alerg

Nu alerg dupa nimic. Zilele astea  mi-am dat seama ca niciodata n-am alergat dupa ceva. Tot ce am, am pentru ca mi-a picat in brate, pentru ca eu nu m-am dat jos din pat pentru ceva. You know what I mean.

Dar azi am alergat la propriu, jogging,  deh. Si nu doar atat, am iesit cu tot cu caine. S-a comportat exemplar. Am iesit pe la 22.30, ca se facuse taman bine afara, si am intrat in casa la 22.50. 20 de minute. Dar sa scadem timpul in care am pus zgarda cainelui, i-am pus lesa, am facut  nitica incalzire pana a urcat liftul, l-am mai trainuit pe pampalau in lift despre ce urmeaza sa se intample, si venitul spre casa s-a facut in pas de plimbare, pentru ca eu imi dadeam duhul. Cred, sper, ca am alergat 15 minute.

Ma uit pe facebook si-s o gramada de postari cu oameni care alearga nu stiu cati km, nu stiu cate minute, se duc cu bicicletele incolo, incoace. Eu nici n-am luat telefonul cu mine, nici n-am pus status pe wall ca am alergat. Nuuuu, eu fac ceva mai epic: ma laud in 415 cuvinte(le numara wordpress automat).

Ma laud nu pentru ca am alergat eu 15 minute, ci pentru ca am un caine care se prinde despre ce trebuie sa faca. In primele 30 de secunde a tras de lesa, iar eu nu aveam in minte nicio comanda despre alergare si am zis “hai, pas alergator”. Stie “pas” dar nu executa decat cand e in lesa sau cand face prostii si il cert. Si in casa. In casa e superascultatorulsupercumintele Hachi. Dupa ce s-a prins cum e cu alergatul si cu nebuna, ne tineam unul dupa ritmul celuilalt.

Un singur incident am avut… Erau niste golani cu cainii lor pe afara si s-ar fi marait un pic cu aia, dar a durat doar cateva secunde. Nu mi-a pus piedica(asta e primul lucru pe care il face cand alerg eu), nu s-a zbatut, n-a tras, nu s-a oprit.

Pacat ca mi-am dat eu duhul prea devreme, ca altfel cred ca iesea ceva mai bine. Acum transpir ca un porc pana se umple cada sa ma relaxez dupa minunata experienta.

Nah, unii au sa imi spuna “bine, incepi usor, maine o sa fie mai bine”, altii au sa spuna “atinge-ti limitele”, iar altii “forteaza-ti limitele”. Eu zic “fuck you” si-mi vad de alergare, daca are sa se mai intample vreodata. Dupa cum am zis sus acolo, in prima linie, n-am pic de ambitie, pentru ca n-a fost nevoie sa alerg vreodata dupa ceva.

 

Not a good day

Am o serie de zile proaste… La rând așa. Nu-mi place deloc.

Întai m-am certat nițel cu vecinul de dedesubt in ședința Adunarii generale de la bloc, ceea ce e super nașpa că mie nu-mi place conflictul și mai ales unul așa, in fața vecinilor. Pe urmă, ăia de la Asociația din Giulești sunt nemulțumiți de conducerea lor, și normal, administratorul pică prost și primul, că el e in fața lumii, și normal, mi se sparg mie in cap oale, că ei pe mine mă văd  mai mult pe acolo. Pe urmă, am fost la pms și m-am certat cu toată lumea, din orice. Nu mai am bani. Am crezut că am pierdut niște bani care nu sunt ai mei, însă i-am găsit și e bine, dar tot m-am stresat gramadă. Am greșit un act din neatenție și acum trebuie să trag ponoasele, ceea ce e absolut oribil pentru ca e cu birocrație si Administrație Financiară. Câinele nu mă ascultă decât când vrea el și mă supără, pentru că petrec mult timp cu el să-l dresez.

Dar ceea ce a fost cel mai nasol în toată perioada asta, a fost că ieri, după ce totul fusese bine de dimineață, nu mi-a mai mers mașina. La prânz, când să plec spre Registru, când ploua foarte tare chiar, nu mai intra cheia in contact. Partea blondă din mine a crezut pentru câteva secunde că m-am urcat în altă mașină. Am sunat pe toată lumea la care m-am putut gândi: tata – nu a raspuns, vara-miu – dormea, Ș – nu se pricepe, dar a găsit soluții online, R – a zis că cel mai probabil trebuie schimbat butucul, vara-miu celalalt mi-a dat și sfaturi despre cum trebuie schimbat butucul, dar până la urmă, vecinul căruia îi blocasem garajul, a adus un spray anticoroziv și acum merge, mai forțat nițel, dar merge.

Mai durează mult? S-au aliniat planetele prost pentru mine? Sau e așa când nu sunt aliniate?

Oricum, sper să treacă… nu  mai suport :(

 

La multi ani bloggeritei din mine

“You registered on WordPress.com 6 years ago!

Thanks for flying with us. Keep up the good blogging!”

 

Ahahhaahha… Clar, bloggerita.

Pai, daca tot suntem aici, sa fac si o scuta istorie: am inceput acum 6 ani cu un blog in care voiam sa fac o psihanaliza pe mine. Ii zicea “undegresesc” si asta incercam sa vad: unde gresesc eu cu relatiile. Nu scriam doar despre masculii din viata mea, ci si despre certuri cu ai mei, despre prietenele mele. Relatii in general… But mostly guys.

Stiau 2-3 oameni de el si uneori citeau. Pe masura ce am avansat in postari, au inceput sa apara si straini de pe internet, si cheerleaders pe margine care ma incurajau sa trec peste, o sa fie bine, o sa se repare. A fost fun. Incepusem cu articole care semanau a Jurnalul lui Bridget Jones(the book, evident), dar faza asta nu m-a tinut mai mult de 2 postari(eh, mai multe luni). Era destul de greu sa fiu funny cand imi venea sa plang.

Ah, good times. Baietii cu care ieseam aveau cate un nickname care ii deosebea in ochiul cititorului(nu ca cei 2-3 prieteni care mai citeau acolo nu ii stiau si dupa nume). Blogul nu ma ajuta prea mult, insa. Il mai citeam din cand in cand de la inceput si nu ma gandeam decat “ce proasta am fost”, dar nu cred ca indreptam ceva. Pe urma, mai scriam si pentru ca stiam ca blogul e citit si faceam o minimanipulare a unui cititor. N-a mers, oricum.

Apoi, pentru ca nu mai voiam sa fiu funny pe blogul de plans, am facut alt blog, my most successfull, “dinplictiseala”, pornit efectiv din motivul asta: din plictiseala. Inca mai am postarile. A prins la public, aveam sute de views pe zi, 80-100 de unici… Mandrie mare pe mine.

Pe urma, m-am despartit eu de ‘al care ma facea sa plang cel mai mult si ca sa nu-l mai stalkeresc stalkerindu-ma(traceIP stuff) am ales sa sterg blogurile toate. Well, that was stupid. Adevarul e ca, atunci cand am sters, nu mai scriam decat o data pe luna, si asta asa, ca ma mai intreba lumea cand mai scriu si imi era rusine de ei.

Dupa ce le-am sters pe cele doua mi s-a facut dor de scris, totusi, si am reinceput postarile pe diverse bloguri, insa n-am mai pastrat din ele.

Mereu mi-a placut sa am blogurile pe o anumita categorie: unul de cooking(cateva luni m-a tinut ca pe urma n-am mai gatit pentru ca s-a zgariat lentila aparatului foto), unul de filme(mai multe chiar, unul dintre ele in engleza. Nu ma pricep la critica de film, eu doar scriu ce sentimente am eu in timpul filmului), unul de ranting about guys and other relationships, unul despre chestii funny of my life, unul despre viata unui cenzor de bloc(ha ha, suna funny, si era, si ideea era sa fac o paralela cu viata politica: presedintele de bloc cu presedintele tarii, administratorul cu primul ministru, comitetul cu parlamentul, sedintele de bloc cu revolutiile, grevele, etc si cenzorul care reprezenta justitia. Dar n-am scris nimic, pentru ca nu ma pricep la politica deloc), unul despre calatoriile mele(e inca in plan) si unul depsre cum pierd eu din greutate in care nu scriu because i’m a lazy ass si fat ass in acelasi timp.

So, to sum up: am mai multe bloguri in care nu scriu si asta pe care scriu.

Va pup, pa.

Cu dulceața

Am mai zis printr-un post anterior că am un hobby idiot, respectiv îmi place să fac liste de întreținere. Tata e de vină pentru că s-a făcut administrator la bloc. Eh, si pe lângă blocul meu și blocul alor mei, mai avem un bloc in Giulesti unde facem administrație în familie.
Nu pot sa zic că-a ăi mai simpatici oameni dă pă pământ, dar nici cei mai nesi nu sunt. Unii dintre ei mi-au intrat drept in suflet, în special old ladies, cărora le aduc aminte de nepoate, de fiice.. Și poate am și eu ceva special pentru că sunt și în inima băbuțelor din blocul unde stau.
Bottom line, primesc de pomană mâncare, primesc zâmbete si îmbrățișări. Astea, ultimele, îmi plac cel mai mult, mai ales când sunt de la persoane pe care le-am vazut o data, de doua ori sau niciodata până atunci.
Eh, si pe lângă băbuțele simpatice, mai am lipici si la copilași.
Aici, in Giulesti, exista 2 copii care mă iubesc. Îți zic, abia așteaptă luni si miercuri seară ca să vorbească cu domnișoara dragută.
Eu. Eu sunt domnișoara dragută.
Băiețelul are vreo 5-6 ani și îmi recită poeziile de la gradi, îmi povestește despre prietenul lui, Rareș, și despre bicileta noua. Că așa ne-am împrietenit, când a primit bicicleta, eu fiind prima căreia ii putea povesti ce fericit e.
Fetița, a altei familii decat cea a băietelului, are vreo 2 anișori și e cea mai frumoasă fetița pe care o stiu. De cate ori vine din parc cu mama, tata, bunicul, bunica, vine și se asează lângă mine și gângurește tot felul de cuvinte. Și eu sunt toata un zâmbet cand e aici și o intreb lucruri și mă pisicesc cu ea.
Cu greu o ia familia de aici ca să meargă să mănânce. Tatăl și bunicul îmi spun că întreabă de mine în fiecare zi când e pe la parterul blocului.
Kids, animals and old people love me. Which is nice.
A se observa că scriu cu diacritice când îmi amintesc.
Pup, pa.

Singurul post despre porn

Well, E, cu titlul asta ti-am atras atentia, da? Nu mai e nevoie de rezumat inainte.

Am ca prieteni o familie. Mama, tata, doi copii. Super awesome, super simpatici toti, love the kids, kids love me. Cum pot si cat de des se poate(ca sa nu dau chiat asa prost, mai fac pauze la vizite) merg la ei in vizita si le fac paguba(it’s what I do best). Ei imi asculta povestile de fata single in a big mean world, eu le ascult povestile din tinerete, bem, ne veselim, ma mai joc cu aia mici, mai povestim de job, mai barfim, mai punem tara la cale, mai facem un Catan. In general bem. Adica eu le beau vinul. Ca numai din cauza lor m-am betivit si a inceput sa-mi placa vinul. Bine, tot la 1-2 pahare raman pana ma ia cu rasete si cu ameteala.(Gen, daca citeste mama, sa nu ma creada vreo alcoolica).

Uneori, cand tragem la masea mai multe pahare, ni se dezleaga limbile. Mie, mai putin, ca n-are ce. Eu mi-s sloboda la gura in orice situatie. Si unele povesti trebuie spuse mai departe. Chiar trebuie. Cum e asta de azi.

El, capul familiei, ne-a povestit cum s-a uitat la un film porno. Nu am retinut amanunte de genul: unde l-a gasit, de ce a cautat, de ce a dat click, ce voia sa vada, etc. Nici nu ne intereseaza. Important e ca a dat click. Filmul era despre un cuplu care foloseau si jucarii in timpul actului.

Incepe actiunea: el oral ei, ea oral lui dupa some time. E un trend cu el intai oral. Si ea, si cu vibratorul pe langa ea in timpul asta. Ii vine lui randul la primit oral. Si relatarea e asa:

“Bai, iubi, ma uitam la aia cum i-o s.ge, si ala avea, frate, nu se juca, cat mana de groasa, ma jur, abia ii incapea aleia in gura, da’i facea bine, tre sa-ti dau sa te uiti si tu, poate mai facem si noi o miscare noua ceva, dupa atatia ani, mai spargem rutina si noi, iubi, da, si cum ma uitam la ea, asta, in loc sa i-o faca lu’ ala in continuare, a bagat vibratorul ala in gura si-a inceput cu ala, si ma uitam tampit acolo, ca am impresia ca o durea gura sau ceva, ca altfel nu-mi inchipui de ce ar fi facut asta, si cum ma miram mai tare, iar o baga pe-a aluia in gura, si tot asa vreo cateva minute cand cu aia, cand cu vibratorul, de incepusem sa ma plictisesc eu, si pana la urma le baga pe amandoua in gura, si ma gandeam, iubi, cum naiba ii mai incape si vibratorul ala cand mai devreme isi odihnea gura pe un diametru mai mic, si pana la urma am zis “da-te dreacu'” si am inchis, ca mi se facea lehamite de cate bale si nenorociri mai erau acolo, plus ca am impresia ca nici nu se spalase pe maini inainte, iar vibratorul ala si-l bagase peste tot cat ii facuse ala oral”

 

Tu ce faci?

Io, bine. Ma intreb cand vine primavara de tot ca in fiecare zi fatzai rotita aia de la masina cand pe cald maxim cand pe rece maxim. Mi s-a cam luat de cizme. Fix in ziua in care ma hotarasc sa le bag in cutie pentru la iarna, se face frig. Si inca m-am mai si grabit sa duc hainele de iarna(paltoane & stuff) la curatat, ca deh… sa miroasa a primavara cand le-oi scoate la primul ger. Da’ ce ma fac? Primul ger e acum…

Si mai am si balconul ala neterminat, si cu atata ploaie s-a umezit peretele, si iar o sa tipe vecina de jos dupa mine ca ea a zugravit in balcon acu 5 ani si pentru ca eu nu-l mai termin(de 2 ani sta asa, fara balustrada pe un colt), ia uite nenorocire! E o pata de 15 cmp in tavanul ei… Nu ca n-ar avea dreptate…

Iar am mutat mobila prin casa… Acum am separat zona unde este patul din mega-camera si zona unde este biroul, ca mi-am facut birou. Si am cadorisit-0 si pe sora-mea cu un birou de arhitect care sta in unghi, ca deh, sa deseneze mai bine.

Si cam atat. In rest bine sanatoasa si io, si cainele, si pisicile. Toata lumea.

 

Sarbatori fericite!

 

Deja-vu iar din nou

M-am facut fata corecta si, in loc sa scot s04e01 de pe torrenti, am stat cuminte pana la 22.00 ca sa-l vad pe HBO. Am fost oricum foarte ocupata ieri si nici n-am cautat pe fb sau altele sa vad ce zice lumea despre primul episod.
Am fost dezamagita. A fost pretty boring. Draguti dragonii ca au mai crescut, curajoasa Arya la final, dar in rest… Booooring. What’s up with the new haircut, Jamie? Where’s the boobs, Shea? What’s with the new Daario Naharis?
Plus ca pe Oberyn mi l-am inchipuit nitel altfel. Nu ca nu mi-a placut.
Mah, si e super awkward sa fi citit cartile si acum sa vad ce se intampla in film si mai uit ca stiam asta din carte si nu s-a intamplat inca in serial si mai dau spoilere fara sa vreau.
Aseara, la scena cu Arya de la final, ma jur ca am crezut ca am mai vazut-o si in sezonul trecut. Hence the title.
Well, sa speram ca ep urmator o sa fie mai exciting.

Alo alo

Evident, cand am cel mai mult de lucru sau cand am mainile pline de hartii, dosare, genti, stampile, pixuri, roba, esarfa, etc, suna telefonul in disperare. Ba numere necunoscute, ba apeluri efectuate acu’ 5 ore(cand puteam sa vorbesc), ba reclame de cacao, ba greseala.

Cum eram in campul muncii, azi, cand cu mainile pline de chestii, n-am mai raspuns si am pus si telefonul pe silent, ca in sala de judecata nu e voie sa-ti sune telefonul. Fac o paranteza aici, ca de obicei, sa zic ca acu’ niste saptamani, mai pierdeam vremea pe facebook in sala de sendinta, stand in ultima banca, precum copiii aia rai si dau peste un filmulet cu pisici sau ceva de genul. Si eu, crezand ca daca am telefonul pe silent, nu o sa porneasca sonorul la filmulet, dau play. Mah, si era si tare sonorul ala. Bai, m-am panicat asa de tare, ca, in loc sa dau volumul incet, eu am blocat tastatura si ma miram, tot eu, de ce nu se opreste filmuletul. Mi-am cerut scuze, m-am inrosit si am iesit din sala. Pe hol m-am uitat la filmulet.

Revin. Cand  pun telefonul pe silent, vad ca aveam un apel pierdut de la un numar de orange. Mai zisei si mai sus, nu puteam sa vorbesc atunci, si am lasat pe mai tarziu returnarea apelului. Cand termin treaba ma duc prin ploaie la masina(nu gasisem nici loc de parcare aproape), casc gura la niste caini super simpatici, si uit de apelul pierdut. Intre timp, mai aveam un apel pierdut tot de la numarul ala.

Chiar cand urc in masina, suna telefonul, acelasi numar. Taman bine, ca si asa n-aveam chef sa sun in alta retea(ca mie mi-e rusine sa dau bip). La telefon, o tanti.

Ma ia repede asa: “ce faceti doamna? nu vreti sa beti o cafea cu mine?”

Eu, luata pe nepregatite si nerecunoscand vocea, raman tablou. Politicoasa cum sunt, intreb: “dar pe cine cautati?”

Ea: “Sunt Ioana”

Draci… care Ioana? Ioana mea nu era, ca ii stiu vocea si am si nr ei de telefon, Ioana de la mama din bloc are iarasi o voce distincta si o recunosc. Mama?(o cheama Ioana). Si incearca acu’ sa gasesti in minte, in cateva secunde, cate Ioane stii si care ar putea sa fie. Vreo clienta veche, vreo amica, vreo cunostinta, vreo ruda, vreo vecina, vreo colega… Miiiiiiiii de posibilitati. Nu, evident, nu cunosc mii de Oane si Ioane.

Eu, in continuare confuza, mai intreb o data: “pe cine cautati?” Ca de fapt, ea imi spusese cine e, dar nu pe cine cauta. Si ma gandeam ca o fi vreo cunostinta de-a maica-mii, ca numarul ei telefon e la mine de 3 ani, dar unii n-au mai sunat tot de pe atunci.

Ea: “Sunt eu, Ioana. Ioana Xulica(am uitat). Ce naiba, doamna, deja m-ati uitat?”

Eu eram speechless. Chiar nu mai stiam daca sa o mai intreb a treia oara pe cine cauta.

Pana la urma, zic: “imi pare rau, nu imi amintesc. Totusi, pe cine cautati?”

Ea, razand: haideti, doamna, ca sunteti haioasa. Ma faceti sa rad. Mereu mi-a placut de dumneavoastra.

Frate, innebuneam acolo, deja trecusera niste minute si ea o tinea pe a ei. Incepusem sa cred ca-i o gluma proasta, plus ca eram plouata, plus ca avusesem niste dosare mai greute, plus ca avusesem 3 si am fugit prin ploaie de la unul la altul

“Va rog, spuneti-mi pe cine cautati, ca nu cred ca sunt eu acea persoana”

In momentul asta, incepe sa i se clatine increderea in sine si zice asa, mai cu dubii: Nu cred ca am gresit numarul de telefon.

Eu, deja in culmea exasperarii: Doamna, pe cine cautati?

Ea: Pai, pe doamna Cutarica.

Si abia atunci si-a dat seama ca era o greseala, ca nu eram eu, ca nu aveam nicio legatura. N-avea sens sa-i mia explic ca eu am numarul altcuiva si am crezut ca poate o cauta pe mama… Nah. Longest 44 seconds of my life.

 

 

.