Căsnicuța

Mi-am luat încă o canapea. Îmi mai luasem una peste vară, de la IKEA, pe care am pus-o în ceea ce ar trebui să fie birou/bibliotecă/camera de recreere, pentru că e miiiiică, dar e super confortabilă și nu aveam nicio canapea în casă. TV-ul e într-o camera care era dormitor inițial, însă, de cand s-a dărâmat peretele de BCA, nu l-am mai construit la loc și acum e o mare cameră goală. 

În această sufragerie improvizată nu aveam decât uscatorul de rufe și patul câinelui, plus o măsuță care să mascheze tapetul lins de Hachi, pe când avea 5-6 luni, până la jumatea peretelui. Când voiam să mă uit la TV, foloseam patul lui Hachi și el stătea chinuit mai incolo (mă uit conștiincios la Game of Thrones, luni seara la HBO, pentru că refuz să piratez minunea minunată). 

Eh, și canapeaua de la IKEA vine cu instrucțiuni de asamblare, ca toate celelalte, și, după ce m-am chinuit de una singură să o montez, deși pe desen arata că trebuie doi proști, mi-am dat seama că mie canapeaua îmi e mai folositoare în camera cu TV decât în camera cu carți, dar, precum țăranul care și-a construit carul în casă, nici eu n-am mai putut să o scot pe ușă.

Și mi-am luat altă canapea. Care e și mai mare, e și extensibilă, și mi-a platit mama 3/4 din preț, pentru ca a venit in vizită duminică și m-a enervat cât pentru un an. Plus că am făcut curat cu 7 zile înainte, și cu 6, și cu 5, și cu 4, și în ziua de dinainte, nici n-am mai ieșit din priză. Și acum scriu de pe noua mea canapea, unde am zacut ieri toată ziua, ca să compensez ultimii doi ani în care n-am avut în camera asta nici măcar un scaun pe care să stea cineva. 

Am intrat în randul lumii, I guess.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s